Victor Taki: CV, titlul şi rezumatul comunicării
Victor Taki, născut în 1979, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova în 2001. În 2001 – 2002 şi-a făcut studiile de masterat la Facultatea de Istorie a Universităţii Central-Europene din Budapesta. În 2002 a fost admis la programul de doctorat al aceleiaşi facultăţi, la specialitatea Istoria Comparată a Europei Centrale, de Est şi de Sud-Est. În anii 2004 – 2005 a fost stagiar al Institutului Harriman de Studii Ruse, Eurasiatice şi Est-Europene de la Universitatea Columbia din New York. În 2007 a fost bursier al Programului Special al Fundaţiei Gerda Henkel. În august 2007 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Rusia pe Dunăre: Expansiunea imperială şi reformele politice în Moldova şi Valahia, 1812-1834”. Din septembrie 2006, a predat la Şcoala Antropologică Superioară, iar din septembrie 2007 este lector la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă,” în calitate de bursier al Academic Fellowship Program, iniţiat de Institutul Societăţii Deschise. Domeniile sale de cercetare: Istoria comparată a imperiilor din perioada modernă, geografii simbolice şi istoria gîndirii politice.
Titlul comunicării: Un orientalism ad marginem: Spre o istorie culturală a războaielor ruso-turce
În epoca modernă Imperiul Otoman a fost puterea cu care Rusia a purtat cele mai multe războaie. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea pînă la sfîrşitul celui de al XIX-lea, războaiele ruso-turce s-au desfăşurat concomitent cu o serie de transformări decisive în sînul societatăţii ruseşti în sensul occidentalizării. O istorie culturală a războaielor ruso-turce este cu atît mai necesară cu cît descrierile contemporane ale acestui război reprezintă nişte izvoare istorice extrem de revelatoare asupra schimbărilor identitare şi de mentalitate prin care au trecut elitele ruseşti în epoca modernă. De asemenea, ele furnizează o perspectivă diacronică excepţională asupra “descoperirii Orientului” de către ruşi, constituind o expresie subestimată a Orientalismului rusesc. În aceste descrieri, construcţia imaginii “turcului” ca “celălalt” de către elitele ruseşti occidentalizate (după modelul francez şi cel englezesc) a constituit un aspect important în sine al procesului de occidentalizare culturală a Rusiei. Absolutizarea distanţei culturale şi construcţia limitei simbolice faţă de „Celălalt turc” au servit, în perioada războaielor ruso-turce, la consolidarea identităţii elitei militare şi civice imperiale, de altfel extrem de eterogenă. Prezenta comunicare îşi propune să scoată în evidenţă conexiunile dintre orientalismul rusesc şi alte forme de colonialism, printre altele cu discursul şi percepţiile călătorilor occidentali faţă de Rusia şi Europa de Est. Aşa cum războaiele ruso-turce au avut loc “sub ochii occidentului”, mărturiile memorialistice, jurnalistice şi literare lăsate de către participanţii la aceste războaie, ne permit să afirmăm că elitele ruseşti din secolele XVIII-XIX au fost în acelaşi timp subiectul şi obiectul unor reprezentări orientaliste. Aceste reprezentări constituie o particularitate pe nedrept neglijată a orientalismului rusesc; ele au lăsat o amprentă decisivă asupra identităţii moderne ruseşti.
Titlul comunicării: Un orientalism ad marginem: Spre o istorie culturală a războaielor ruso-turce
În epoca modernă Imperiul Otoman a fost puterea cu care Rusia a purtat cele mai multe războaie. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea pînă la sfîrşitul celui de al XIX-lea, războaiele ruso-turce s-au desfăşurat concomitent cu o serie de transformări decisive în sînul societatăţii ruseşti în sensul occidentalizării. O istorie culturală a războaielor ruso-turce este cu atît mai necesară cu cît descrierile contemporane ale acestui război reprezintă nişte izvoare istorice extrem de revelatoare asupra schimbărilor identitare şi de mentalitate prin care au trecut elitele ruseşti în epoca modernă. De asemenea, ele furnizează o perspectivă diacronică excepţională asupra “descoperirii Orientului” de către ruşi, constituind o expresie subestimată a Orientalismului rusesc. În aceste descrieri, construcţia imaginii “turcului” ca “celălalt” de către elitele ruseşti occidentalizate (după modelul francez şi cel englezesc) a constituit un aspect important în sine al procesului de occidentalizare culturală a Rusiei. Absolutizarea distanţei culturale şi construcţia limitei simbolice faţă de „Celălalt turc” au servit, în perioada războaielor ruso-turce, la consolidarea identităţii elitei militare şi civice imperiale, de altfel extrem de eterogenă. Prezenta comunicare îşi propune să scoată în evidenţă conexiunile dintre orientalismul rusesc şi alte forme de colonialism, printre altele cu discursul şi percepţiile călătorilor occidentali faţă de Rusia şi Europa de Est. Aşa cum războaiele ruso-turce au avut loc “sub ochii occidentului”, mărturiile memorialistice, jurnalistice şi literare lăsate de către participanţii la aceste războaie, ne permit să afirmăm că elitele ruseşti din secolele XVIII-XIX au fost în acelaşi timp subiectul şi obiectul unor reprezentări orientaliste. Aceste reprezentări constituie o particularitate pe nedrept neglijată a orientalismului rusesc; ele au lăsat o amprentă decisivă asupra identităţii moderne ruseşti.
Comments